Ianis Hagi este la un pas de a se muta definitiv la Glasgow, deși Genk a anunțat marți transferul românului, ca apoi să șteargă postarea. Scoțienii cred că lucrurile s-au blocat pentru moment din cauza pretențiilor lui Rangers, dar că negocierile vor merge în direcția bună.
Telenovela transferului lui Ianis Hagi la Rangers a avut parte, marți seară, de un episod „fierbinte”. Belgienii de la Genk au anunțat perfectarea transferului definitiv la Rangers, ca apoi să șteargă postarea.
Gafa a provocat multe reacții în presa internațională, dar și dezvoltarea unui adevărate scenarii. A fost o simplă eroare sau a intervenit ceva în ultimul moment?
Presa de la Glasgow vine cu dezvăluiri din cadrul negocierilor. Potrivit The Scottish Sun, tratativele pentru transferul definitiv al românului s-ar fi blocat din cauza zgârceniei proverbiale a scoțienilor.
Inițial, Rangers trebuia să achite 5 milioane de euro, bani prevăzuți în clauza de transfer definitiv. Cu toate acestea, „Protestanții” au oferit doar 3,5 milioane de euro, notează sursa citată, care dezvăluie și contractul propus lui Ianis Hagi: o înțelegere pe 3 ani!
Retincența oficialilor lui Rangers vine ca o confirmare a celor care au criticat intenția de a plăti 5 milioane de euro pentru Ianis Hagi, în contextul crizei financiare pe care o traversează clubul:
„Nu cred c-ar putea fi în niciun caz vorba de aproape cinci milioane de lire. Ar face aproape două milioane ori puțin sub banii ăștia. Sigur că deține potențial și a avut unele momente de strălucire. Dar încă n-a atins acel nivel de consistență”, a declarat Barry Ferguson (42 de ani), fostul mare jucător al lui Glasgow Rangers.
Și Gordon Smith, fost fotbalist și fost director sportiv al lui Rangers, spune că aducerea lui Ianis Hagi s-ar putea dovedi inoportună
„Pentru această sumă de bani, pentru un jucător tânăr cu potențial, cred că este o achiziție riscantă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER